Da, iar am intarziat. Oricum.
Ma amuza si ma si sperie accentul pus pe jocuri video, desene animate violent, filme gore (are vreun corespondent in romana "gore"? de curiozitate) in dezvoltarea unui copil. Mai pe scurt, daca micul plod isi bate colegul, e din cauza unui film. Daca vrea sa isi impuste colegul, e vina unui film. Nu au nici o legatura palmele data acasa de tata sau pistolul lasat in cuier.
Nu am nici o pretentie ca as putea interpreta psihologic fenomenele astea, sunt doar niste opinii si observatii amatoricesti - o mica paranteza ca sa evitam comentariile "da' ce studii ai tu sa". Revenind!
Inainte de ...ce sa zic... Dragonball Z, au fost Testoasele Ninja. Si Tom si Jerry. Si inainte de asta, ce ne citeau ai nostri si, de la o anumita varsta, noi? Hansel si Gretel, a fratilor Grimm. O poveste in care o doi copii sunt dusi de catre mama lor vitrega in padure, noaptea, si abandonati. O idee des intalnita in povestile pentur copii e ca parintii, surorile si fratii vitregi sunt oameni malefici care iti vor raul. Acum, parerea mea e ca o idee de genul asta repetata in zeci de povesti ii ramane imprimata micului plod mai mult decat o scena de bataie dintr-un oarecare film.
De ce adusesem vorba de Stephen King? Ii devorez cartile desi nu mai pot sa dorm nopti intregi dupa ce le termin. Ma face sa vizualizez tot ce descrie si sa imi imaginez tot ce sugereaza - e groaznic, am o imaginatie bolnava si am tendinta sa exagerez. Mi-e frica de intuneric, moarte, insecte, singuratate, fantome (unele), avalanse, spirite malefice - sunt cititoarea lui ideala, impartasindu-i multe fobii. Si zice el foarte bine ca in Hansel si Gretel de exemplu, intalnim frica de abandon, frica de moarte, rapirea etc. Si le citim copiilor povestea asta si ne miram ca nu mai dorm sau ca plang cand mama/tata decide sa se recasatoreasca dupa divort. Sau Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte - doamne ce poveste deprimanta si fara nici un fel de morala.
Bun. Sa revenim la ce considera multi parinti ok, in timp ce se infioara la GTA sau WoW - Tom si Jerry. Doua animalute adorabile (din punctul meu de vedere) care: se pocnesc cu tigai, isi intind curse, ingheata podeaua din bucatarie, se lupta cu sabii, isi dau FOC si diverse alte activitati recomandabile copiilor. Cred ca aveau si o catapulta la un moment dat.
Aberatia e ca oamenii astia - parinti, li se zice - urla ca niste bebelusi sa se interzica aceste jocuri, desene, carti, benzi desenate, filme, whatever. Ce nu inteleg ei e ca fiind parinti, au un oarecare grad de control asupra copiilor. Nu vrei sa se joace nu stiu ce joc? Nu i-l cumpara! Nu vrei sa stea pe net 20 de ore pe zi? Scoate cablul sau routerul si dormi cu el sub perna. Nu vrei sa se uite la filmul x? Nu-l lasa. Bine, ar fi recomandat sa te uiti cu respectivul plod la doua trei filme cu monstri si sa-i explici ca ce vede el acolo nu exista, ca uite, pana la urma si Ripley si pisica ei scapa de alien, etc etc. Dar na, asta necesita timp.
Chestia cu interzisul cred ca merge pana pe la...cat sa zic? 10 ani? La mine a fost altfel, m-am uitat cu ai mei la Alien, la Poltergeist, ma jucam Medal of Honor cu tata si nu am avut probleme. La The Ring insa, da, m-am panicat groaznic.
Nu stiu daca postul asta are vreo idee precisa, m-am pierdut pe drum. Ce vroiam initial sa zic e ca violenta e violenta in orice forma ai prezenta-o si parintii au o responsabilitate pe care nu o pot pasa regizorilor, scriitorilor sau magazinelor.
By the way, nu mi-e frica de intuneric pentru ca m-am uitat la filme de groaza cand eram mica. Mi-e frica de intuneric pentru ca mi-e frica de necunoscut. Nu-mi imaginez ca e un monstru ca aia din filme care vrea sa ma prinda, tocmai asta e problema - nu stiu ce e in intuneric.
Unde s-a dus coerenta mea?