urmeaza un post despre ce se intampla in metrou cand ti se strica unica pereche de casti.
de cateva zile mi s-a stricat o casca, evident aia in care se auzea mai bine muzica(legea lui murphy...). sunt inca uimita ca apple a facut niste casti care au rezistat un an si jumatate.
fiind unica pereche, am asistat la diferite discutii prin metrou, discutiile fiind exact motivul pentru care am nevoie de muzica.
o doamna la vreo 60 de ani. cu nepotica, imi permit sa presupun, nepotica la vreo 5-6 ani. comentariu: "tu cand o sa fii mare sa nu te imbraci ca fata asta, tu sa te imbraci frumo". ok. femeia nu stia ca eu aud si nu putea sa astepte sa ajunga acasa. in afara de nesimtirea evidenta, nu ma asteptam ca o persoana de 60 de ani sa nu fie obisnuita cu ideea ca poti fi ascultat d oricine, oricand. dar sa trecem peste asta.
90% din garderoba mea e formata din piese vestimentare de culoare (sau non-culoare, pentru critici) neagra.ma imbrac asa de mic copil, urmand probabil exemplul alor mei, si ei amatori de culori inchise.
am o pasiune pentru cranii. am de fapt o pasiune pentru oase. asta se poate explica prin faptul ca ambii mei parinti sunt medici, tata este chirurg ortoped si mama cardiolog. in copilarie am vazut materialele folosite de ai mei in studentie si m-au atras oasele. inima este un organ complex si orice "defectiune", sa zicem, afecteaza intreg organismul. oasele insa se repara, si cum eu cred ca speranta nu moare, atractia mea fata de oase poate fi relativ usor explicata. nu stiu insa ce ar zice freud. am o curea cu un craniu. nu este cea mai...subtila curea, dar imi place. acum am doua identice, pentru ca tata s-a gandit ca daca se strica una, ar fi bine sa am una de rezerva. da, sunt ostentative, da, sunt niste cranii cat pumnul meu. atata timp cat mie imi plac, nu vad nici o problema. cand nu o sa-mi mai placa, nu o sa le mai port. simplu.
sa trecem acum la combinatia cranii+haine. am o geanta cu un craniu pe ea. am cumparat-o acum 2 ani si ceva, daca nu ma insel, din viena. nu m-am gandit ca peste putin timp strazile vor fi umplute, chiar patrulate, de oameni cu blugi/genti/insigne/tricouri cu cranii. nu ma declar nicidecum trendsetter. daca as fi vazut geanta acum 5 ani, as fi cumparat-o. acelasi lucru e valabil si daca as vedea-o peste 10 ani.
va mai dau un exemplu ca sa intelegeti: daca maine s-ar declara rosu ca fiind cea mai fashionable culoare, nu voi cumpara haine rosii pentru ca nu imi plac. daca maine toti designerii lumii ar decreta negrul ca fiind desuet, mi-as cumpara in continuare haine negre. pentru ca nu ma intereseaza. pentru mine este important sa ma simt bine in hainele pe care le am, sa imi placa mie, nu celor din jur.
in plus, ma imbrac mai tot timpul in pantaloni pentru ca nu ma simt bine in fuste. rare sunt ocaziile in care port rochii sau fuste, si sunt si mai rare fustele si rochiile care imi plac.
m-am nascut blonda cu ochi albastri si tenul usor masliniu. am o strabunica grecoaica, un strabunic ceh si radacini prin germania. in timp, parul a devenit saten deschis si ochii au luat-o, incet dar sigur, inspre verde. momentan parul meu este negru-violet. nu pentru ca "se poarta movul" ci pentru ca asa am vrut eu sa-l vopsesc, asa cum luna trecuta era saten deschis, acum 4 luni ciocolatiu si acum 3 ani negru-albastrui.
nu sunt trend follower si nici anti-trend. ma uit cu placere la defilari, admir unele creatii, altele nu imi plac. nu as purta niciodata ceva care "se poarta", pentru ca "se poarta" nu inseamna "eu port".
asa ca draga doamna, indemnati-va nepoata in continuare sa se imbrace "frumos" si nu sa se imbrace cum ii place sau cum se simte bine. frumos dupa standardele cui, ma intreb eu. frumusetea nu este o norma, o dovedeste clar o comparatie intre un tablou de Rubens si o coperta Vogue.