cynical land

Posted by kus at 01:00 2 comments    

Posted by kus at 23:58 0 comments    

nu va speriati, nu renunt la facultate, nu devin casnica.

DAR!

am gasit un site foarte interesant, www.cookingcute.com, si m-am apucat sa citesc retetele tipei care detine site-ul. ma gandeam ca pot totusi sa prajesc un pui si sa fierb orez, deci cat de greu poate sa fie?

in teorie retetele nu sunt prea complicate, dar ingredientele par imposibil de gasit.

poate pare amuzant ca eu vreau sa adaptez retete japoneze deja adaptate de o tipa din state. si totusi, cubuletele de orez colorate si ursuletii de orez si stelutele din morcovi m-au ambitionat.

respectivele feluri se vor a fi naturale, cateodata "organic" (americanii stiu diferenta). am auzit din diferite surse ca in state mancarea nu are gust, si ca cea organica e de 3,4,10 ori mai scumpa decat cea artificiala (nu gasesc un cuvant mai potrivit). si atunci cum de tipa poate sa faca toate dubioseniile alea cu urechi si labute? pentru ca america importa. ce? bucatarii. de ce? pentru ca a lor e nesanatoasa. asa si? pai vor sa slabeasca. cum, nu le mai plac burgerii de soia? bai, nu prea. a. inteleg.

dar unde gasesc eu alge comestibile, taiate in fasii de anumite dimensiuni? sau orezul potrivit pentru a face sushi? ca sa nu mai spun de bento lunchboxes... (daca stiti, lasati un comment, vreau sa fac stelute din morcovi :X)

poate pare stupid, dar asa sunt cele mai multe frustrari personale. da, sunt frustrata pentru ca nu pot sa fac mancare "cute", si nu pentru ca nu as fi o cunoscatoare a artelor culinare, ci pentru ca toate "market"-urile ma dezamagesc.



pana atunci, sa zicem merci pentru cartofii congelati la punga, care aduc mcdonald's-ul (dap, e chiar asa, fara apostrof dupa mc) in casele noastre.



LATER EDIT: ulterior the guru of shopping (a.k.a. the father of Kus) mi-a dezvaluit ca exista tot ce vreau eu prin hypermarketuri, si mi-a reamintit ca ultima data cand am calcat intr-unul din ele am stat sa ma uit la jucarii de plus.

Powered by ScribeFire.

Posted by kus at 23:54 6 comments    

nu cred ca exista ceva mai trist decat alaturarea expresiilor "goodbye" si "i love you", succesiv, intr-un dialog. nu cred ca cineva se poate simti mai neajutorat, mai lasat fara cuvinte, cu sufletul si mintea mai goale si mai paralizate, ca in situatia asta.

ca sa intelegeti ce vreau sa spun, este suficient sa va uitati la Edward Scissorhands. in general, oamenii sunt impresionati de instinctul de turma al personajelor, grabiti sa haituiasca pe cineva (Edward nu era om in sensul biologic al cuvantului, desi trairile erau perfect umane) din cauza faptului ca este diferit. uitand, bineinteles, ca ceea ce il facea pe Edward diferit ii incantase la un moment dat. nu cred ca cei care au vazut filmul au uitat scenele in care Edward le-a tuns pe femeile (si pe cainii lor) din suburbia unde se aflau, nici originalele forme pe care le-au capatat tufisurile lor.

problema a aparut cand Edward a inceput sa se considere egalul lor, cand a indraznit sa creada ca a se indragosti de o fata nu reprezinta pentru sinistrele suburbii americane un pacat. din in acel moment, Edward a devenit cu adevarat un ciudat, o persoana neintegrata si neintegrabila. spun persoana pentru ca in ciuda naturii sale artificiale, sentimentele erau profund umane, poate prea umane pentru oamenii care le considera inalterabile si inalienabile. absenta invidiei, al pornirilor violente, asta l-a facut pe Edward sa para inuman, oricat de ciudat ar parea.

dar ma indepartez de la subiect. pentru mine filmul se rezuma la aceste doua replici, "goodbye" si "i love you", care reusesc sa ofere o imagine de ansamblu asupra filmului si naturii umane. de ce era Kim, personajul Winonei Ryder, singura care il considera pe Edward om? simplu, pentru ca in inocenta, naivitatea si increderea ei in oameni, nu a inteles de ce Edward NU putea sa fie considerat om. tratat ca un om. e singura care incearca sa depaseasca bariera fizica (si metaforica) dintre ei, reusind sa il imbratiseze pe Edward atunci cand el nu poate, din cauza ... mainilor.

finalul filmului nu este finalul lui Tim Burton, si anume momentul in care Kim, dupa ce ii spune nepoatei sale o poveste (fara sa-i spuna ca era povestea EI), se uita pe geam si observa ca ninge, dandu-si seama ca Edward a mai supravietuit (daca se poate spune asa) inca un an. nu, adevartul final al filmului este momentul in care Edward ii spune lui Kim "goodbye", iar ea il saruta si ii spune "i love you". si pleaca.si totusi pleaca.

de ce ne identificam cu Edward si nu cu restul? de ce ni se par ceilalti roboti, si nu Edward? in afara de faptul ca Johnny Depp a interpretat rolul aproape de perfectie, probabil stim ca au fost momente cand am fost considerati ciudati pentru idei sau comportamente care noua ni se pareau bune, morale, etice, iar ceilalti ne-au catalogat drept idealisti irecuperabili, naivi, visatori.

de ce oare pare echilibrul atat de greu de atins? si de ce sa NU il iubesti pe Edward, pe care sigur l-ai identificat pana acum intr-o persoana sau alta?

Powered by ScribeFire.

Posted by kus at 17:45 1 comments