"steak de ton rosu sau fasole batuta"
...este titlul cartii Sandei Nitescu, o colectie de review-uri siropoase, dar pretentioase si documentate, a 33 de restaurante bucurestene.
dupa cum aflam din prefata si din carte, Sanda Nitescu a stat 37 de ani in franta, la paris. imi permit sa spun ca prisma prin care judeca unele restaurante este usor deformata de iluzia occidentului.
dansa pune mai mult pret pe atmosfera din restaurante, lucru de inteles in momentul in care evaluezi un restaurant si ai timp sa admiri locatia. daca ai 2 ore la dispozitie in care trebuie sa strabati bucurestiul intre 2 locuri de munca si sa mai si mananci, te intereseaza mai mult mancarea. nu aspectul ei in farfurie, nu decorul, nu cum sunt imbracati ospatarii. strict calitatea si eventual cantitatea unei portii.
nu este o parere needucata, este o parere, zic eu, un pic mai realista, mai adaptata vremurilor si conditiilor din tara.
sunt insa deacord ca un grad mai ridicat de civilizatie si un "import" de bun-gust (evident nu din statele unite) ar revitaliza foarte multe restaurante.
daca vorbim de o cina luata sambata seara, in compania unui numar mai mare de oameni, eventual pentru a aniversa o zi de nastere, pretentiile cresc. abia atunci mi se pare cartea utila, abia atunci o consider un ghid. in restul timpului, este o poveste, o incursiune in trecut, o relatare romantica a unor festinuri.
m-a deranjat un lucru, totusi, in cartea doamnei Nitescu, si anume accentul pus pe tinuta vestimentara a clientilor. am fost in franta, in paris si in alte orase, si nu am vazut vara, in restaurante, oameni imbracati la costum, cu vesta si ceas de buzunar. am vazut blugi si tricouri, la fel ca in bucuresti. nu am vazut, ce-i drept, treninguri de fas, care, trebuie sa fiu de acord, deranjeaza. de ce? pentru ca au un scop utilitar mai mult decat unul estetic.
va recomand cartea Sandei Nitescu pentru o alta perspectiva a restaurantelor bucurestene, dar va avertizez ca s-ar putea sa nu o apreciati la justa ei valoare, asa cum sunt sigura ca nu am facut-o nici eu.
dupa cum aflam din prefata si din carte, Sanda Nitescu a stat 37 de ani in franta, la paris. imi permit sa spun ca prisma prin care judeca unele restaurante este usor deformata de iluzia occidentului.
dansa pune mai mult pret pe atmosfera din restaurante, lucru de inteles in momentul in care evaluezi un restaurant si ai timp sa admiri locatia. daca ai 2 ore la dispozitie in care trebuie sa strabati bucurestiul intre 2 locuri de munca si sa mai si mananci, te intereseaza mai mult mancarea. nu aspectul ei in farfurie, nu decorul, nu cum sunt imbracati ospatarii. strict calitatea si eventual cantitatea unei portii.
nu este o parere needucata, este o parere, zic eu, un pic mai realista, mai adaptata vremurilor si conditiilor din tara.
sunt insa deacord ca un grad mai ridicat de civilizatie si un "import" de bun-gust (evident nu din statele unite) ar revitaliza foarte multe restaurante.
daca vorbim de o cina luata sambata seara, in compania unui numar mai mare de oameni, eventual pentru a aniversa o zi de nastere, pretentiile cresc. abia atunci mi se pare cartea utila, abia atunci o consider un ghid. in restul timpului, este o poveste, o incursiune in trecut, o relatare romantica a unor festinuri.
m-a deranjat un lucru, totusi, in cartea doamnei Nitescu, si anume accentul pus pe tinuta vestimentara a clientilor. am fost in franta, in paris si in alte orase, si nu am vazut vara, in restaurante, oameni imbracati la costum, cu vesta si ceas de buzunar. am vazut blugi si tricouri, la fel ca in bucuresti. nu am vazut, ce-i drept, treninguri de fas, care, trebuie sa fiu de acord, deranjeaza. de ce? pentru ca au un scop utilitar mai mult decat unul estetic.
va recomand cartea Sandei Nitescu pentru o alta perspectiva a restaurantelor bucurestene, dar va avertizez ca s-ar putea sa nu o apreciati la justa ei valoare, asa cum sunt sigura ca nu am facut-o nici eu.
Powered by ScribeFire.
Post a Comment