cynical land

Am zis ca mai astept inainte sa laud Uaric si tot ce inseamna el, pentru ca m-am mai grabit in trecut sa laud un sistem sau o institutie, si parerile mele nu au ramas constante. Sunt sigura ca voi gasi si aici ceva de care sa ma plang la un moment dat, dar sunt slabe sansele sa fiu dezamagita cu adevarat.

Incep prin a preciza ca nu imi place sa iau decizii, mai exact sa aleg intre doua optiuni ce au un numar similar de avantaje si dezavantaje - asa ca de obicei imi pun all my eggs in one basket. Asta cam facut si cand am dat la facultate (a se nota singularul) si as fi facut la fel si cu liceul, daca nu ar fi fost parintii mai prevazatori si nu m-ar fi sfatuit calduros sa nu pun doar o optiune pe foaia aia - pana la urma au fost doua. Nu stiu cum se face ca mi-a mers pana acum, inclusiv cu acest master. Am aplicat la 2 universitati, ce-i drept, dar cand am primit oferta conditionala de la Uaric si Colegiul Lui Rege m-a anuntat politicos, la o luna dupa ce i-am contactat eu, ca am depasit numarul de caractere permis la personal statement cu vreo 50, am refuzat la fel de politicos sa scurtez documentul, ramanand doar cu oferta de la Uaric. Conditionala, deci nimic sigur 100%.

La insistentele unei prietene am aplicat la un master aproape identic la aceeasi universitate, acelasi departament, cu multe cursuri comuna. M-au acceptat conditional si la aia. Dupa ce am implinit conditiile, a trebuit sa aleg. Ar trebui sa mentionez aici si ca eu rar citesc ce am scris la un eseu sau la un test. Cand recitesc sunt cuprinsa de dorinta de a mai adauga un cuvant, de a corecta o optiune la testele grila etc. - si de obicei primul instinct era cel corect, si adaugirile si reconsiderarile mi-au daunat. Si in cazul de fata, am optat pentru primul master.

Si am ajuns aici, dupa un weekend la Lan-Duhn. Am fost doar o data intr-o vizita la un camin din Bucuresti si in rest toate informatiile mele despre aceste resedinte temporare le-am acumulat din povestile de groaza spuse de prietenii mei care, din pacate, au cunoscut mai indeaproape stabilimentele cu pricina. E poate inutil de mentionat ca nu se compara conditiile - si, bineinteles, nici preturile. Cu toate astea, mi-e imposibil sa inteleg cum cineva poate numi "camin" o cladire in care locuiesc zeci de studenti si care nu e dotata cu nici un fel de bucatarie sau spalatorie. Sau cum regulamentul acestor cladiri le interzice sutdentilor sa isi aduca electrocasnice. Pe scurt, camera mea e de 2,5*3,9, are un pat cu saltea, perna, pilota si husele aferente, o comoda cu 3 sertare, o oglinda, un cuier, un dulap destul de mare, chiar si dupa standardele mele, un birou cu scaun cu roti (yeaaah, baby!) si niste rafturi suficient de incapatoare. Mai are si un cuier, un cos de gunoi si o placa mare de pluta (cred?) acoperita cu un material oarecum dubios, unde studentul se poate desfasura artistic, academic si organizatoric (a se citi: pot sa-mi pun postere, post-its, calendare, chestii). Exista si un calorifer, insa acesta are un comportament imprevizibil si pana acum nu a fost fierbinte. Camera este dotata si cu un foarte sensibil detector, care aparent reactioneaza nu doar la fum si flacara, ci si la aburul din baie sau la fixativ si foehn. A, mai am si o lampa, dar nu e asa interesanta. Interesant este insa ca nu am wireless, ci doar cablu de net - cred insa ca ma voi ocupa in curand de acest neajuns, desi felul in care ma voi ocupa e posibil sa contravina regulamentului. Oh well.

Si ca tot vorbim de baie, o impart cu o chinezoaica vietnameza foarte draguta, pe numele sau Ling. Baia are cada, motiv pentru care nu am optat pentru camerele en-suite - alea aveau doar dus. Bleah.

Bucataria, insa, o impart cu alti 7 oameni - 5 chinezoaice, un chinez, un indian si o frantuzoaica. Cand am ajuns, in bucatarie am gasit o masa cu 8 scaune, inca o placa din aia de pluta, un frigider, un congelator, un aragaz cu cuptor si grill (cred ca tava din cuptor era tot de aici), un cuptor cu microunde, un ibric electric, un toaster si dulapuri. Mai sunt si vreo 3 cosuri de gunoi, o masa de calcat si un aspirator.

Despre dotarile Scolii de Afacerisme Uaric si ale Universitatii in general as putea vorbi ore in sir si scrie pagini intregi. In prima sala am intrat doar cu student-card-ul, asa cum am intrat si prin una din cele 3 intrari identificate pana acum. In sala asta, de fapt un mic amfiteatru, am dat de cele mai comfotabile scaune pe care le-am vazut vreodata intr-o sala de clasa, de conferinte sau altele similar. Deasupra mea, proiectorul. Am inteles ca sunt cateva sali care nu au proiector montat, dar gasesti cateva la administratie oricum. In fata mea, ecranul de proiectie si 6 white-boards, plus doua pupitre - tot cu scaun. Asta asa, ca mobila. Ce nu am vazut si ce sincer nu imi lipseste este inghesuirea a x+20 oameni intr-o sala ce poate gazdui x oameni.

Cladirea departamentului are o sala speciala de calculatoare pentru masteranzi si doctoranzi, cateva bai si un student lounge. De asemenea, am un credit de printare de 1000 pagini/trimestru. As zice free of charge, dar cred ca taxa de studiu acopera lejer acest numar de pagini. Sistemul IT de la Scoala de Afacerisme e complex si are multe aspecte, nu vreau sa intru in detaliu pentru ca nu am loc si nu stiu cat intereseaza. Ideea e ca avem o interfata functionala care este in acelasi timp o platforma de comunicare intre profesori si studenti si o biblioteca in miniatura cu dizertatii din anii trecuti. Mai mult, ai posibilitatea sa iti bagi eseul intr-un program care detecteaza plagiatul inainte sa il predai. Predatul, de asemenea, se face online, in general pana la 12 la pranz. Ora specifica este benefica pentru a evita situatiile de genul "deja am strans temele la prima pauza, ai intarziat, nu il accept" - lolwtf?

Un alt aspect organizatoric fascinant este modul in care sunt organizate seminariile. Sunt constienta ca altii au experimentat aceste sesiuni si in tara lor natala, insa eu nu am avut ocazia sa particip la un seminar organizat pe grupe cu un numar mic de studenti, unde oamenii (si aici ma includ) sa fi citit pentru seminar sau unde opiniile sa fie dezbatute (opiniile cititorilor, adica). Aici cam asa o sa fie.

O sa revin cu orarul meu, care va include, hopefully, si cursurile suplimentare de CIPD. Detalii...alta data.

Posted by kus at 01:53 3 comments    

Si asa, revenim la problemele mele, care foarte posibil nu intereseaza pe nimeni altcineva - hence numarul de cititori.

Una din aceste probleme e lgata de (putinele) bloguri de street style din Romania, respectiv Bucuresti. Nu ma dau mare fashionista, departe de asa ceva, dar ma uit cu placere pe HelLooks sau The Sartorialist, placere cauzata de - atentie, keyword ahead - varietatea prezentata acolo. Ba punk, ba eleganta si simplitate ce amintesc de Hepburn, ba hippie, ba office with a twist. Si, cel mai important pentru blogurile de STREET style, aceste imagini sunt DE PE STRADA. Ati retinut? De pe strada. Surprind exact realitatea cotidiana, stilul de zi cu zi al unor oameni, cum se imbraca ei cand se duc la scoala, la munca, la salon, la cumparat paine, la o cafea, intelegeti voi.

Ei bine, la noi totul trebuie sa fie anapoda. Din cate am vazut, cele mai multe poze sunt de la evenimente - concerte, targuri de haine si alte articole vintage sau handmade, petreceri sau intalniri TEMATICE. Si, cand sunt facute pe strada, sunt facute in general in fata a catorva locuri - Teatrul National Bucuresti (tnb gen), Carturesti, Muzeul Taranului Roman, Gradina/Ceainaria X etc.

Cand te duci la o petrecere sau un eveniment TEMATIC, te imbraci sa te potrivesti cu tema. Astfel, daca tema e hippie, cei mai multi hipsteri (nu folosesc termenul neaparat cu sens negativ, dar daca participa la evenimente hip, sunt hipsteri si asta e) se vor imbraca hippie, chiar daca in general cand ies PE STRADA (street style, da?) se imbraca in piele sau poliester roz.

A doua problema legata de blogurile astea e ca arata, din nou, in cele mai multe cazuri, acelasi stil - esarfe, palariute, culori si printuri care nu se potrivesc, dar sunt "asortate" asa tocmai pentru a incalca normele, yeah, insigne, genti facute din diverse materiale impractice (cel putin pentru mine, o geanta din 2 viniluri este impractica, as sparge-o din greseala in aglomeratia din metrou, cand ma strecor printre betivi prietenosi in club sau as lasa-o din mana pe jos mai neglijent - a se citi "scapa" - dar arata funky si as purta-o la...un eveniment de acest gen). Nu am nici o problema (nu ma lasa creierul sa scriu nicio) cu acest stil, dar sunt suprasaturata de aceste imagini, si astfel am ajuns nu doar sa-l desconsider, judec si ironizez poate fara temei, dar chiar sa imi fac o parere preconceputa despre oamenii care il adopta. Pentru ca il vad in majoritate in imagini de la targuri vintage sau de la cafeneaua Y, asociez toti oamenii DE PE STRADA imbracati asa cu cei care merg la evenimentele mai sus mentionate si si isi adapteaza stilul la tematica.

Cred ca prezentarea in exces a acestui stil are un efect contrar celui dorit, in cazul in care am intuit corect scopul. Pot sa apreciez o combinate nemaivazuta de patternuri si materiale - de ex. o fusta clos de catifea, neagra cu buline roz si o bluza de voal verde cu volanase, dar daca retina mea e agresata de zeci de astfel de combinatii, nu mai vad inovatie, vad o repetitie, eventual copii nereusite si adeseori hilare.

Daca tot vreti sa faceti bloguri de street style - un demers de apreciat, mergeti pe strada si faceti poze trecatorilor. As trebui sa primeze numarul acestor poze in defavoarea clara a celor de la evenimente "urbane", "fashion", "vintage" - ala nu mai e street style, in ciuda celor 3 poze pe pietrisul din spate de la carturesti sau din fata gangului de pe Victoriei.

Astept cu sincera nerabdare si alte pareri, poate mi-a scapat ceva esential.

Posted by kus at 18:02 6 comments    

1. sare

2. ceapa

Posted by kus at 16:35 2 comments    

Sunt extraordinar de dezordonata. Insa de cand am suficiente dulapuri pentru toate hainele mele, am rezolvat problema cu hainele aruncate pe scaun.
Toate cosmeticele stau aranjate ca in raft, ca si toate produsele de par. Pana aici e bine.

Ultimele doua probleme de rezolvat sunt canile de cafea si sticlutele de Olynth. In acest moment am 5 cani de cafea in camera si 6 sticlute de Olynth. O singura cana are cafea in ea, o singura sticluta de Olynth e pe jumatate plina. Nu farfurii, nu pahare, nu furculite, nu castronase, nu - doar cani de cafea. Fiecare cana are in ea cate o lingurita. Dintr-un motiv greu de inteles, nu pot sa beau cafeaua daca nu are o lingurita in ea. Normal ca e mai incomod decat daca as bea-o fara lingurita, dar nu pot sa o savurez cum trebuie in absenta linguritei. Deci corect ar fi sa spun ca am 5 cani si 5 lingurite.

O sa incerc sa ma educ singura in privinta canilor - voi fi simultan si Pavlov si cainele lui.

Posted by kus at 16:01 0 comments    

Uitasem cum e sa ma trezesc zambind.



Atat.

Posted by kus at 22:35 0 comments    

Ma rostogolesc pe dreapta si aproape instant constat ca am uitat sa ma demachiez (don't judge, se intampla rar). Pentru ca ochii mai si lacrimeaza noaptea, mascara rezistenta la transfer dar nu si waterproof a ramas in mare masura pe genele de sus, unindu-le insa cu cele de jos intr-o mica orgie cosmetica. Splendid.
9:33. Serios? Dupa a doua noapte de baut si culcat la 5 jumate dimineata, ma trezesc fara alarma si fara motiv la 9:33? Draga creier, te rog citeste o carte de neurologie, ca sa intelegi cat de important e sa nu ma trezesti. Multumesc, acum ma voi culca la loc...
...m-am gandit eu cu un optimism complet necaracteristic. Wrong!

- Mi-e somn!
- Nu iti mai e.
- Crede-ma, ma cunosc si stiu cand mi-e somn chiar daca acum incerci sa ma pacalesti, you bastard, si ma tii treaza cand eu ar trebui sa fiu in fucking La-La Land, calarind un unicorn negru prin zapada.
- De dormit oricum nu mai dormi.

Am insistat, vrand sa-mi contrazic creierul. Am aflat in sfarsit cat de aproape imposibil este sa te contrazici cu mine - de acum va bucurati de admiratia mea sincera daca incercati. Nu am castigat, dar fiind incapatanata m-am tot intors de pe o parte pe alta inca vreo ora si ceva. Am dat cu piciorul de ceva pufos, aparent o perna calda si moale. Imi cer scuze pe aceasta cale motanului pentru ca nu l-am recunoscut din prima si mi-am permis sa il folosesc drept suport de picior. A fost totusi doar o greseala, nu cred ca trebuia sa ma musti. Sau sa te culci de-a lungul pernei cand m-am dus sa-mi fac o cafea - stii ca ma intorc si tot acolo ma asez. Dar na, stiam de la inceput ca pisicile nu se dreseaza, mai ales motanii necastrati. Trebuie sa ne acceptam asa.

Si daca tot m-am trezit, ce sa fac? Hai sa ma uit la Cube Zero, fara indoiala cea mai proasta parte a trilogiei. Daca in primele doua filme nu vedeai cine e in spatele cuburilor (foarte putin in al doilea film, nimic nou sau relevant - "the company", "the government" sau "the military" sunt clisee utile pentru orice constructie inexplicabila si pentru orice experiment aparent inutil), Cube Zero incearca sa iti explice. - Spoiler alert de acum incolo -
Da, e destul de amuzant cum doi oameni foarte asemanatori cu Winston Smith (mai ales la indatoriri) discuta cum doi colegi de munca au disparut pentru ca au vorbit despre cubul pe care il supravegheaza. Dar este tipic. Singurul aspect surprinzator e ca au bagat personajele astea si dialogul lor in acest film (foarte posibil sa nu aiba mult sens propozitia asta, but bare with me, I'm getting there). Conversatii de genul "we can't talk about this", "they come and take you at night"
le gasesti in orice film cu subiecte de genul "the people I work for are doing something evil". Dar in primele doua filme este complet neimportant cine si de ce face cubul, pentru ca nu afecteaza cu nimic actiunea. E extraordinara e discutia dintre the rookie and the veteran: "there's no consent form, this is illegal! Maybe they're putting anyone they don't like in there! Forget the party lines for once!" Wow.

Si faza cu "the exit" din cub in acest film este complet absurda si inexplicabila. "Do you believe in God?" Ce relevanta are? De ce apare pentru prima data religia in seria asta? Daca zici nu esti ars de viu, dar daca zici da? Mai sunt si alte intrebari? Nimeni nu a zis vreodata "da", zice un personaj. Clar - dupa ce scapi dintr-un cub cu capcane mortale, nu crezi in Dumnezeu. Asta contrazice absolut toate interviurile luate dupa accidente supravietuitorilor.

Ma rog, ca sa intelegeti problema mea cu unele filme ar trebui sa aveti aceleasi curiozitati, ceea ce e cam imposibil. Cuiva i s-a putea parea vital sa afle cine a facut Cubul, pe cand mie mi se pare complet neinteresant - evident ca eram curioasa, de aia am si vazut Cube Zero, dar explicatia asta strica o trilogie cu super potential si nu mi-a oferit nimic in plus pentru primele doua filme. Cu ce ma ajuta sa stiu ca cineva se uita la oamenii din cub? Tot nu stiu de ce e facut, cum a inceput totul etc. Cube Zero s-ar vrea un prequel, presupun, la The Cube. La Hypercube (a doua parte) e si mai greu si mai inutil sa gasesti o explicatie satisfacatoare, pentru ca e mult mai sci-fi si introduce si dimensiunea temporala. Daca nu au putut sa gaseasca o explicatie cel putin la fel de interesanta ca si cubul insasi pentru primul film, ce sanse au sa faca asta cu Hypercube? Sper sa nu incerce, sincer.

Da. Un om cu un ochi de sticla si baston - lipseau pisica alba si rasul malefic. An exit intr-un lift care ajunge la cei doi anagajati in birou. Oh come on!

Si normal, o poveste gen boy sees girl, boy likes girl, boy jumps in cube to save girl. Eu inteleg ca nu poti sa testezi scenariile pe oameni ca na, secretul filmului, bla bla bla. Dar poti sa incerci cu un grup care sa nu fie format din membrii familiei, cu opinii de genul "bravo mamica, cel mai bun scenarist tu esti! mai ia o felie de paine with some gravy". Chiar asa vad scena, in jurul mesei de Thanksgiving sau alta sarbatoare de genul asta. Tu ce ai facut anul asta? A, eu am salvat 35 de vieti, eu am castigat 40 de procese, eu am scris o carte....dar tu? Oh, eu am scris un scenariu cu potentialul de a distruge o trilogie sci-fi. Bravo.

Ma opresc pentru moment, nu sunt atat de obsedata sau pasionata de seria Cube cum sunt de Alien.

Posted by kus at 10:48 0 comments    

De cateva nopti nu mai pot sa dorm (problema recurenta).

De data asta, motivul poate fi inteles doar de oameni ca protagonistii serialului Big Bang Theory.

Cauza insomniei mele este seria Alien. Sunt o fana a acestor filme inca din frageda pruncie. Alien si Aliens raman favoritele mele din serie, urmate de Alien 3 si Alien: Resurrection, in ciuda faptului ca premiza ultimului film este absurda chiar si pentru sci-fi - Ripley e clonata din ADN gasit in cenusa. Seriously?

Oricum. Totul era bine si frumos pana cand s-au gandit sa faca Alien vs. Predator, idee luata din comic books-urile care tratau tema. Ideea este interesanta, s-ar fi vrut un film care sa lege cele doua serii. Problema apare cand, probabil pentru a legitima filmul ca fiind legat de ambele serii si nu un spin-off, au introdus personajul Charles Weyland Bishop, jucat chiar de Lance Henriksen, co-fondator al companiei Weyland-Yutani si creatorul androidului Bishop (Aliens si Alien 3).

De aici intervin problemele. Timeline-ul filmelor este Predator, Predator 2, AVP, AVP2 Requiem (o aberatie ce nici nu ar trebui considerata ca fiind un sequel la crossover-ul AVP), Alien, Aliens, Alien 3 si Alien 4: Resurrection.

In Alien 3, cand compania vine sa o ia pe Ripley de pe planeta detinutilor, apare un alt Bishop, care incearca sa o convinga pe Ripley ca este om. La un moment dat el este lovit si se vede ca sangereaza, in loc sa ii curga lichidul ala alb care curgea din "ranile" androizilor.

Problema este urmatoarea: Alien3 se petrece la sute de ani fata de AVP. Deci, nu poate fi acelasi Bishop.

Solutii:
- Bishop din Alien 3 e un nou model cu sange sau lichid alb colorat ca sangele
*ideea asta pica pentru ca in Alien 4 androidul Call, cel mai avansat din toata seria, avea tot lichid alb

- Bishop din Alien 3 e un urmas al lui Bishop din AVP
*puteau sa nu foloseasca acelasi actor ca sa fie mai credibila ipoteza; in cazul de fata, si asta pica

- Bishop din Alien 3 e o clona a lui Bishop din AVP
*pica pentru ca daca puteau deja sa cloneze cu succes, nu aveau nevoie de Ripley in viata; o omorau si luau ADN de la ea sau o omorau si pastrau chest-busteru (micul pui de Alien)

Bineinteles, solutia ar fi sa ignor AVP-ul, dar nu pot atata timp cat a fost legitimizat prin participarea lui Lance Henriksen ca Bishop.

Idei?

Si nu e singura problema.

Pe durata seriei Alien, Ripley face tot posibilul (inclusiv se sinucide) ca Alien-ul sa nu ajunga pe Pamant. In AVP aflam ca Alien-ii ajung pe pamant, adusi de predatori, o data la 100 de ani.

In cazul asta, ce cauta nava Nostromo pe planeta cu oua de Alien? Vroia compania sa ajunga la oua inaintea Predatorilor? Vroia sa le dea Predatorilor ouale si gazdele in schimbul tehnologiei lor, pentru ca Predatorii nu mai gaseau ouale?

Space Jockey-ul (creatura moarta din nava abandonata grasita pe planeta aia) era un Predator? Ce specie era, ce cauta nava lor acolo? Au adus ouale din alta parte? Predatorii au ales sa se lupte si pe planeta aia si au pierdut? In cazul asta, planeta trebuia distrusa.

Seria AVP ridica atat de multe intrebari incat Ridley Scott va face un prequel la seria Alien. Repet - la seria Alien, nu la AVP. Daca explicatiile de acolo vor fi legate doar de seria Alien, atunci AVP pentru mine va fi un spin-off - insa chiar si asa, nu cred ca o sa pot sa dorm prea curand.

Posted by kus at 16:52 0 comments    

Nu am sonerie.


De fapt, am sonerie, e un buton pe care poti sa apesi, dar nu e legat la nimic. Suni in gol. E una din cele mai bune decizii pe care le-au luat ai mei dupa ce ne-am mutat - nu au mai vrut sonerie.

Pentru ca acum 12 ani nu era interfon la bloc, cam in fiecare zi sunau insistent la usa:
- Martorii lui Iehova
- tembelii de la Amway
- diversi cersetori care luau strazile la pas
- vecini care se gandeau ca doctorii din bloc au un mic spital gonflabil in apartament - eventual cu laborator de analize, radiologie si sala de operatie
- oameni care faceau un fel de garage sale ambulant (de unde concluzionez eu ca interfonul a distrus concurenta teleshopping-ului)
- oameni de diverste varste si ocupatii care chiar se distrau sunand si fugind
- oameni care spuneau ca fac parte dintr-o categorie de mai sus. sneaky!

Avand in vedere ca printre vecinii de bloc se afla si o pereche de bunici, presupuneam in general ca ei suna, asa ca cineva trebuia sa se ridice sau sa lase ce facea si sa raspunda - un proces care nu deranja in cazul in care de cealalta parte a usii chiar erau bunicii mentionati.

In general nu erau. In general ni se oferea un detergent de vase sau ocazia unica in viata de a-l gasi pe Dumnezeu. Sau un covoras. Sau o lingura de lemn. Dat fiind dezinteresul nostru total pentru cele de mai sus, am ajuns sa strain in stres. Panica. Teama. Nu stiai daca la usa e un vecin cu electrocardiograma sau radiografia in mana, un copil care vroia sa spuna un colind in august sau un personaj dubios care vindea sosete.

Nu mai vroiam sa raspundem la usa. Aveam stabilit un cod cu bunicii - suni o data lung si de doua ori scurt. Problemele au inceput cand copiii de pe scara au invatat codul si l-au transmis mai departe. Tind sa cred ca aveau dosare intregi cu coduri secrete de sunat, pentru fiecare apartament din bloc.

Asa ca soneria a fost desfiintata. Am trait in pace si armonie, iar odata cu instalarea interfonului, nomazii blocurilor au mai disparut. Foarte rar bate cineva nedorit la usa.



Dar cu interfonul ce fac?!

Posted by kus at 20:55 4 comments    

E asa ca un resort elastic, daca mai tii minte de la fizica. Tragi de el si cand ii dai drumul revine la starea initiala. Doar ca la mine se tot intinde si nu isi mai revine.

- Pai si nu se rupe?

Normal ca e si riscul asta, dar am foarte mare grija cat las resortul sa se intinda. Daca se rupe, o sa ia cu el mai mult decat as vrea sa dau. Asa ca sunt atenta. E un resort cu care vorbesc si pe care il incurajez sa se intinda cat mai putin, cat mai des. Si ma asculta, pentru ca totusi e parte din mine si il controlez.

- Esti sigura ca nu se rupe?

Nu, evident, nu am cum sa fiu sigura. Sunt doar sigura ca o sa incerc sa-l tin sub control, sa-l intind si sa nu se rupa. E o bucata din mine asa ca trebuie sa fie la fel de incapatanat - de ce s-ar rupe, de ce ar ceda? Nu pot sa concep. Dar nu, nu inseamna ca nu se poate intampla.

- Si daca se rupe ce faci?

.

Later edit: Sunt aproape sigura ca nu se rupe.

Posted by kus at 14:08 1 comments    

cu o stare mult mai buna decat la ultimul post lacrimogen. Sper ca ati retinut ca scriu aproape exclusiv cand ma enerveaza ceva, de unde sper ca rezulta si in capsorul vostru (singular, ca suna mai bine si in unele cazuri e si adevarat) ca lipsa unui nou post a insemnat o perioada de pure joy.

Dar cum nu poate totul sa fie negru (n.r. roz pentru voi ceilalti) permanent in Kuslandia, revin. Observ ca a devenit un super trend sa citesti ceva pe un blog al unui cunoscut si sa il ataci foarte wannabe sneaky si subtil la tine, folosind eventual exprimari identice sau contrazicand un interlocutor de cele mai multe ori fictiv pentru cititorii tai.

Bun. Mie mi se pare comic sa gasesti fix lucrul pe care sustineai ca il vrei si tot sa gasesti motive sa te plangi. Nu are neaparat legatura cu ce vreau sa scriu in continuare, dar e extrem de amuzant. Izolarea asta are si ea consecintele ei.

Next order of business - de fiecare data cand mie, personal, imi e frig, o sa spun ca imi e frig. Nu e un sentiment nou, dar e neplacut, si de fiecare data e mai neplacut decat iti amintesti tu ca e. Asa si cu ploaia - ies din casa si oftez si zis "aoleu, iar ploua". Asa si cu vantul - "hai frate, iar bate vantul" si tot asa. Nu inseamna ca nu sunt constienta ca se repeta anotimpurile in fiecare an - inseamna ca pur si simplu exprim ceva ce nu imi convine.

Acum legat de timp - exista persoane care de la varsta noastra se intretin singure. Da, stiu, e un concept ingrozitor, cine ne mai ia blugi noi si fond de ten - dar asa este. Hai sa nu comparam munca pentru bani in plus cu munca pentru bani de chirie, intretinere si mancare. Un job care nu se termina la o ora fixa, ci se termina cand consideri tu ca iti ajung banii de paine si tigari si poti sa te opresti. Asta intra iar in categoria judecatului fara sa cunosti o situatie.

Inteleg perfect nevoia de a critica - dar e vital sa faci diferenta intre "nu-mi place" si "e naspa". Am foarte des scapari de genul asta si imi exprim o opinie ca adevar general valabil, dar e numai atat, o scapare. Nu cred ca detin adevarul absolut si nu cred ca alegerile mele sunt cele bune - sunt doar atat, ale mele.

Pe langa asta, mi se pare cel putin ciudat sa faci referiri si comentarii atat de evident legate niste persoane care, iertata fie-mi exprimare simplista, nu ti-au facut nimic. Nu te-au batut, nu te-au injurat, nu te-au mintit, nu ti-au furat pixul si nu ti-au stricat bricheta. Dar ma rog, fiecare are motivele lui. Mare grija sa nu dai din critica in ipocrizie - se intampla extrem de des.

Momentan e suficient - deja ma simt mai bine.








P.S. total nelegat de post: stimate domnule profesor, in cazul in care continuati sa imi vizitati blogul, va anunt ca ati facut o eroare: atat pe blogul dumneavoastra oficial cat si pe abjecta publicatie unde va semnati "elena" aveti texte foarte similare scrie la "limitarea raspunderii. Va rog sa actionati in consecinta, altfel cineva ar putea sa faca legatura logica intre cele doua bloguri. In caz ca va este neclar la ce ma refer, voi fi bucuroasa sa postez atat numele dumneavoastra cat si adresele celor doua bloguri - bineinteles, cu expresa dumneavoastra permisiune.

Posted by kus at 21:05 1 comments